Mănăstiri

Prima pagină » Mănăstiri

Un loc binecuvântat

Mănăstirea Tismana – Tismana

Mănăstirea Tismana a fost întemeiată de Sfântul Nicodim, cu ajutorul voievodului Radu I (1377-1383). Prima biserică a fost construită din lemn de tisă, de unde vine și numele mănăstirii. Biserica actuală a fost sfinţită la 15 august 1377. Mănăstirea este considerată monument istoric.

Mănăstirea Lainici – Bumbești-Jiu

Mănăstirea Lainici are un trecut încă învăluit în mister, începuturile acestui lăcaș de cult nefiind cunoscute cu precizie.
Potrivit tradiţiei, Sfântul Nicodim ar fi construit după Vișina și un schit din lemn la Lainici.

Mănăstirea Polovragi – Polovragi

Mănăstirea Polovragi a fost zidită în jurul anului 1505, de Radu
Comisul și Pătru Spătarul. În anul 1645, logofătul Danciu Paraianu ctitoreşte actuala biserică, cu ajutorul domnitorului Matei Basarab.

Mănăstirea Icoana – Crasna

Mănăstirea este cea mai nouă din Gorj, construcția lăcașului de cult din cărămidă fiind încheiată în 2014. Viața monahală a început aici încă din anul 1996, în 2007 fiind adusă aici și biserica din lemn. Este așezată într-o zonă pitorească din nordul județului, la
poalele muntelui Parâng.

Mănăstirea Crasna – Crasna

Mănăstirea Crasna este ctitoria vel-pitarului jupân Dumitru Filisanu, nepot al Banului Craiovei, Dobromir, şi văr cu Doamna Stanca, soţia lui Mihai Viteazul, de la sfârşitul secolul al XV-lea. Biserica Mânăstirii Crasna a fost terminată în 1637. Biserica Mânăstirii Crasna este construită în stil bizantin, cu o singură turlă deasupra naosului.

Mănăstirea Vișina – Bumbești Jiu

Mănăstirea Vişina, aflată la ieşirea din defileul Jiului, pe şoseaua ce leagă oraşul Târgu-Jiu de Petroşani. Prima atestare documentară a acestei mânăstiri o avem într-un document al lui Neagoe Basarab din anul 1514. Din vechea Mânăstire Vişina s-au păstrat doar ruinele bisericii. Mânăstirea Vişina a fost reînfiinţată în anul 1994.

Mănăstirea Sfântul Ilie – Runcu – Dobrița

Mănăstirea Sfântul Ilie din Dobrița, Comuna Runcu, este printre cele mai nou ctitorite în Gorj. Datează ca lăcaș de cult din anul 2005, când Înalt Prea Sfințitul Teofan a pus prima piatră de temelie a mănăstirii, inițial funcționând doar ca o mică bisericuță din lemn. Locația mănăstirii este fabuloasă,
oferind o priveliște uluitoare de la înălțime asupra județului Gorj.

Mănăstirea Târgu Logrești – Logrești

Mănăstirea Târgu Logresti a fost ctitorită în anul 1769 de ieromonahul Tandalescu. Mănăstirea Târgu-Logreşti a fost închinată Episcopiei de Râmnic în anul 1785. În perioada 1830-1840 a servit ca biserică de mir şi a fost parasită după secularizarea averilor mânăstireşti.

Mănăstirea Sfânta Treime – Strâmba Jiu

Mănăstirea este ctitorită în 1597-1599 de Stoichiţă Raioşeanu, soţia sa Dochia şi nepotul său Miloşi, pe locul unui schit mai vechi, din 1519. În anul 1525, Schitul Strâmba este menţionat ca metoc al Mânăstirii Govora. În 1731, în vremea domnitorului Alexandru lliaş, devine metoc al Mânăstirii Tismana.

Mănăstirea Dealu Mare – Borăscu

Mănăstirea Dealu Mare se află aşezată în vârful Dealului Mare, loc cunoscut sub denumirea Cioaca lui Surcel. Biserica a fost zidită în anul 1865 de C. Savoiu, boier cu tendinţe liberale. A fost desfiinţată în anul 1959 şi reînfiinţată în 1992.

Mănăstirea Cămărășeasca – Târgu Cărbunești

Mănăstirea este aşezată pe malul drept al râului Gilort, la nord-est de oraşul Târgu-Cărbuneşti. Este zidită în anul 1780 de catre Polcovnicul Mihai Coltescu în timpul Voievodului Alexandru Ipsilanti. Se afirma că
din pronaos pornea un tunel subteran prin care se putea ajunge în caz de primejdie pe celălalt mal al Gilortului, tunel surpat in 1946