Ansamblul Monumental „Calea Eroilor”
Târgu-Jiu
Ansamblul Monumental ridicat la Târgu-Jiu în 1937-1938 de Constantin Brâncuși (1876-1957), este singura creație de for public a marelui sculptor.
La începutul lui 1935, Milița Petrașcu, sculptoriță, fostă elevă a lui Brâncuși, îi trimite maestrului o scrisoare prin care îl informează că i se propusese de către Liga Națională a Femeilor Gorjene și de președinta acesteia, doamna Arethia Tătărăscu – soția prim-ministrului României de atunci, Gheorghe Tătărăscu – ridicarea unui monument grandios în memoria eroilor gorjeni căzuți în Primul Război Mondial. Simțindu-se depășită de magnitudinea proiectului, ea îi adresează lui Brâncuși, formal, propunerea de a realiza acest monument. De moment, sculptorul nu-i răspunde, dar propunerea îl bucură peste măsură, și Brâncuși îi răspunde pe 11 februarie 1935 Miliței: „Scrisoarea dumitale mi-a adus plăcere și bucurie. Am decis să vin în luna mai și nu-ți pot spune cât de fericit voi fi să realizez ceva acasă. Îi mulțumesc de asemenea d-nei Tătărăscu pentru privilegiul ce vrea să-mi dea.”
Astfel, începe realizarea la Târgu Jiu a unui Ansamblu sculptural pe care exegeții îl definesc ca „unica sculptură a timpurilor moderne care poate fi comparată cu marile monumente ale Egiptului, ale Greciei sau ale Renașterii”, îmbinând sculptura, arhitectura și peisajul.
Ansamblul se întinde pe o axă vest-est care traversează orașul, pornind de la malul Jiului, din parcul municipal, unde se află lucrările din piatră – Masa Tăcerii, Aleea Scaunelor și Poarta Sărutului –, continuând cu Calea Eroilor, pe care se găsește Biserica Sfinții Apostoli, și culminând cu Coloana fără sfârșit, din fontă alămită și oțel, înălțată în mijlocul unui parc, pe un promontoriu.
Ansamblul a fost inaugurat oficial la 27 octombrie 1938.
Masa Tăcerii
Masa tăcerii a fost începută în anul 1937 şi definitivată în 1938.
Este realizată din piatră, compusă din două piese masive de formă circulară suprapuse. Piciorul este din travertin de Câmpulung şi tăblia din Bampotoc - Deva.
In jurul mesei se află 12 scaune format clepsidră rotundă la ambele capete, lucrate din aceeaşi rocă, simbolizând timpul.
Masa Tăcerii reprezintă masa joasă ţărănească, specifică satelor gorjenești, dar şi masa de dinaintea bătăliei de la care pleacă la luptă viitorii combatanţi şi eroi. Simbolistica numărului de scaune, 12, este văzută, pe de o parte ca jumătate din orele unei zile, dar și asociată numărului de apostoli ai lui Hristos.
Aleea Scaunelor
Aleea Scaunelor face legătura între Masa Tăcerii și Poarta Sărutului și este compusă din 30 de scaune în formă de clepsidră, dar cu față pătrată, plasate în zece intrânduri, în grupuri de câte trei. Adăugată Ansamblului la sugestia Arethiei Tătărăscu, Aleea Scaunelor a fost gândită ca loc de odihnă și meditație pe Calea Eroilor, dar poate fi asociată simbolistic rudelor și prietenilor eroului ce pleacă la luptă, sau oamenilor din viața fiecăruia, dacă privim întreg Ansamblul din perspectiva parcursului vieții pământene.
Poarta Sărutului
Poarta Sărutului închide practic ciclul lucrărilor „Sărutul”, o serie sculptată de Brâncuși începând cu 1907-1908.
Poarta sărutului concepută ca un arc de triumf, simbolizând victoria vieții asupra morții, dragostea și uniunea dintre bărbat și femeie. Pe fețele ambelor picioare ale Porții se regăsește simbolul sărutului, stilizat, redus de la formă la idee.
Poarta a fost asamblată din blocuri de travertin de Banpotoc în octombrie 1937. Însă anul sculptării sale definitive este 1938, mai exact de la inceputul verii şi până la 20 septembrie, când artistul a plecat la Paris. Cele doua alei („târcoale” le numea Brâncuşi) care înconjoară Poarta şi se unesc din nou pe linia axului ansamblului sculptural, nu sunt nici ele întâmplătoare, fiind înfăptuite tot la indicaţiile sculptorului.
Cele 2 bănci cioplite din piatră de Banpotoc, destinate iniţial a fi amplasate în nişele din Aleea scaunelor, au fost fixate de sculptor de o parte şi de alta a Porţii Sărutului, legându-le semnificaţia de această operă.
Coloana fără Sfârșit
Inaugurată la 27 octombrie 1938, Coloana fără sfârșit are o înălțime de 29,35 metri și este compusă din 15 moduli octaedrici, și din câte o jumătate de modul la extremitățile inferioară și superioară.
Greutatea totală a Coloanei este de 29.173 kg, fiind turnată în fontă la Atelierele Centrale din Petroșani, soluția tehnică fiind dată de inginerul Ștefan Popescu Gorjean, cel care a coordonat și lucrările de înălțare a monumentului.
O istorie în fotografii ce fac parte din arhiva Gorjean descrie pas cu pas ridicarea Coloanei, începând cu amplasamentul, turnarea fundației și încastrarea stâlpului central și, mai apoi, fixarea elementelor suprapuse, sau a „mărgelelor” cum le numea Brâncuși. A fost o lucrare sclipitoare de inginerie metalică, având în vedere că elementele nu sunt fixate prin suduri cu stâlpul sau între ele, întreaga construcție stând vertical doar prin greutatea modulelor.
Construcţia Coloanei fără Sfârşit a început la mijlocul lui august 1937 la Petroşani şi s-a încheiat în noiembrie al aceluiaşi an la Târgu-Jiu. Alămirea Coloanei s-a făcut în lunile iunie-iulie la fața locului, aplicând prin pulverizare sârmă de alamă. Aceasta tehnologie a fost utilizată la vremea respectivă pentru prima dată în România și a fost adusă special din Elveția.
Greutatea totală a Coloanei este de 29.173 kg, fiind turnată în fontă la Atelierele Centrale din Petroșani, soluția tehnică fiind dată de inginerul Ștefan Popescu Gorjean, cel care a coordonat și lucrările de înălțare a monumentului.
O istorie în fotografii ce fac parte din arhiva Gorjean descrie pas cu pas ridicarea Coloanei, începând cu amplasamentul, turnarea fundației și încastrarea stâlpului central și, mai apoi, fixarea elementelor suprapuse, sau a „mărgelelor” cum le numea Brâncuși. A fost o lucrare sclipitoare de inginerie metalică, având în vedere că elementele nu sunt fixate prin suduri cu stâlpul sau între ele, întreaga construcție stând vertical doar prin greutatea modulelor.
Construcţia Coloanei fără Sfârşit a început la mijlocul lui august 1937 la Petroşani şi s-a încheiat în noiembrie al aceluiaşi an la Târgu-Jiu. Alămirea Coloanei s-a făcut în lunile iunie-iulie la fața locului, aplicând prin pulverizare sârmă de alamă. Aceasta tehnologie a fost utilizată la vremea respectivă pentru prima dată în România și a fost adusă special din Elveția.
Sculptura, asemănătoare stâlpilor de casă ai prispelor gorjenești, este și o stilizare a coloanelor funerare specifice sudului României. Denumirea ei originală a fost Coloana recunoștinței fără sfârșit și aceasta încheie apoteotic Ansamblu monumental „Calea Eroilor” cu ideea că, după viața pământeană, sufletul eroului se ridică spre viața infinită din ceruri. Ultimul element al Coloanei este un semi-modul ce sugerează continuarea Coloanei spre infinit și a vieții în eternitate.
Biserica „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”
Amplasată pe Calea Eroilor, Biserica „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” a fost construită pe locul unei vechi biserici (datând din sec. al XVIII-lea) cu același scop de a glorifica pe cei care și-au jertfit viața pentru întregirea și apărarea pământului strămoșesc. Temelia sfântului locaș s-a pus la 8 septembrie 1927, având hramul Sf.Apostoli ”Petru și Pavel”, iar sfințirea bisericii a avut loc la 7 noiembrie 1937. De menționat că pictura, în stil neobizantin, a fost executată în fresco, de renumitul pictor gorjean Iosif Keber.