Peșteri
Peștera Muierilor – Baia de Fier, Cheile Galbenului
🕗 1 mai – 1 octombrie (zilnic): 9:00 – 20:00 (ultima intrare la ora 19.00)
🕟 1 octombrie – 1 mai (zilnic): 9:00-17:00 (ultima intrare la ora 16.00).
⭕ Se poate intra din oră în oră în grupuri de la 4 persoane adulte până la 100 persoane
Peștera Polovragi – Polovragi, Cheile Oltețului
🕟 Luni- Duminică: 9:00-17:00
Peștera Polovragi este cunoscută datorită asocierii cu Zamolxe, liderul spiritual al geto-dacilor (care își putea schimbă înfățișarea), despre care se spune că a locuit în această peștera. O piatră în formă de tron este denumită astăzi scaunul lui Zamolxe, fiind marcată și delimitată de restul reliefului peșterii. Din aceeași categorie face parte și Cuptorul dacic, un element ce se remarcă cu ușurință în Peștera Polovragi, datorită formei sale atât de asemănătoare cuptoarelor rudimentare din acea perioada.
Fiecare porțiune a peșterii, pe segmente de circa 200-300 de metri, ne prezintă și alte elemente care au rămas în instorie sub un anumit nume. Pe lângă Cuptorul Dacic și Tronul lui Zamolxe, pot fi observate Camera Albă, Culoarul Stâlpilor, Culoarul Sufocant sau Tavanul însângerat.
Firește, că orice altă peștera și aici vom întâlni lilieci, numai că în cadrul acestei galerii speologice se poate observă o colonie de circa 300 de lilieci din Ordinul Microchiroptera “potcoavă” (denumiți așa datorită formei lor). Din tavanul peșterii se preling picături de apă, prezentate deseori că fiind lacrimile lui Zamolxe. Acest lucru se datorează credinței populare care spune că Zamolxe a fost un războinic care își motiva poporul să lupte împotriva cotropitorilor, fiind prezentat că un personaj legat de glie, că protector și iubitor de pământurile strămoșești.
Pe tot parcursul vizitării peșterii pot fi observate schimbări ale reliefului, mai ales în ceea ce privește trecerea de la stalagmite la domuri, de la ape adânci la acumulări relativ rare de apă, iar lista poate continuă.
Peștera Polovragi este un edificiu în care pot fi văzute elemente speciale și unice, pe care nu le poți vedea în nicio altă peștera din România. Pentru că este grevată de trecut istoric, dar și spiritual, Peștera Polovragi a devenit în timp foarte cunoscută publicului iubitor de cunoaștere.
Peștera Iedului, Baia de Fier
Peştera Cioarei, Peștișani
Peştera Cioarei din satul Boroşteni, comuna Peştişani, acolo unde s-a născut şi marele sculptor Constantin Brâncuşi, are o importanţă majoră în istoria omenirii. Aici s-a găsit una dintre cele mai vechi aşezări umane din Europa.
Urmele existenţei umane descoperite în peşteră datează de aproximativ 50.000 de ani. Omul de Neanderthal şi, mai târziu, Homo Sapiens, omul de astăzi, au trăit în această peşteră, ascunsă privirii în desişul vegetaţiei unui versant al Munţilor Vâlcanului.
„Geografic, este amplasată la circa 350 metri altitudine absolută şi 30 de metri altitudine relativă faţă de pârâul Bistricioara, afluent al Bistriţei. Din punct de vedere al suprafeţei are 27 de metri lungime, şapte metri lăţime, ocupând o suprafaţă de 85 metri. Prin poziţionarea sa geografică, peştera a oferit omului paleolitic un cadru natural extrem de prielnic pentru exploatarea resurselor prin vânătoare, ca urmare a pendulării animalelor între munte şi depresiunea care se deschide generos la ieşirea apelor din zona montană. Vastitatea petrografică (n.r. – ramură a geologiei care se ocupă cu studiul rocilor din punctul de vedere al compoziţiei lor mineralogice şi chimice, al formării lor, al transformărilor pe care le suferă, al răspândirii lor în scoarţa Pământului) din albia Bistricioarei a fost un alt element favorabil pentru instalarea Omului de Neanderthal în peştera Cioarei ulterior şi a lui Homo sapiens sapiens, atras în special de elementele strategice şi microclimatice ale peşterii: orientarea sud-vestica a intrării, absenţa curenţilor, lipsa umidităţii, dimensiuni reduse“, ne explică Dumitru Hortopan, director al Muzeului Judeţean Gorj.
Peștera Gârla Vacii, Runcu – Sănătești
Cheile Cuților, printre cele mai puțin explorate de pe teritoriul țării noastre, prin urmare de o frumusețe deosebită, adăpostesc un număr foarte mare de peșteri; 50 au fost documentate până în prezent de către speologi. Printre acestea se numără și Peștera Vacii, o cavernă în care s-au descoperit urme lăsate de oamenii care au locuit aici în trecut (materiale ceramice din epoca bronzului, piese scheletice fosile de animale – dieta omului preistoric, etc.).
Peștera Vacii a fost declarată rezervație naturală și monument al naturii și se află în munții Pădurea Craiului. Intrarea în peșteră se face pe deasupra Văii Cuților; are două săli mari și mai multe galerii, care oferă aspectul unui cap de vacă, probabil un motiv pentru care peștera a fost denumită astfel. Nu este amenajată în scop turistic, dar oricine posedă un echipament cu iluminare o poate vizita.
Formațiunea speologică are o lungime de 158 de metri și in interiorul ei se pot admira mai multe concrețiuni din roci sedimentare ce formează stalactite, stalagmite, perle de cavernă, baldachine, ghirlande. Aici au fost descoperite zăcăminte cu schelete fosile și depozie de guano. Peștera Vacii este protejată de lege, deoarece în interiorul ei există specii de animale pe cale de dispariție.
Peștera Gura Plaiului, Tismana
Pestera Gura Plaiului este situata in muntii Valcan, pe dealul Gura Plaiului, langa Tismana. Spre pestera se merge pe un drum forestier aproximativ 4 km dupa care se urca pe dealul Gura Plaiului. Pestera este situata la o altitudibne de 650 m.
Pestera incepe cu un put adanc de 7 m, inchis inainte cu o poarta din traverse metalice. Putul poate fi coborat usor, folosind un trunchi cioplit aflat de obicei aici, sau, mai bine, folosind o scarita speologica. Se coboara apoi un mare con de grohotis, patrunzandu-se intr-o sala lunga de 70 m, cu podeaua in panta, cu inaltimi de 3-6 m. Aceasta sala este impodobita cu multe formatiuni stalagmitice. Ne retine atentia un grup de stalagmite zvelte, precum si doua coloane masive, inalte de peste 3 m, ce par sa sustina bolta. Conditiile de lucru pentru fotografi sunt optime.
In capatul sudic al salii, podeaua este placata cu o crusta calcitica, cu numeroase gururi. Este un Colt cu o extraordinar de mare densitate monospecifica, aici putand fi imitate pe o mica suprafata sute, daca nu chiar mii de exemplare ale coleopterului Tismanella chappuisi. In gururi traiesc numerosi crustacei subterani (nifargi). Din mijlocul salii se desprinde spre est o ramificatie larga, ce urca in panta. Este o zona bogata in speleoteme, unele de un tip neobisnuit. Predomina stalactitele, coloanele si stalagmitele, dar se pot vedea si cateva anemolite si stalactite excentrice. Firida terminala a acestei sali este bogat concretionata. In acest sector se pot realiza imagini de detaliu cu concretiunile calcitice, dar exista si unghiuri favorabile pentru intregul ansamblu de speleoteme.
Lungimea totala a pesterii este 150 m.
Ea s-a format prin procesul de disolutie exercitat cu intensitate marita la intersectia a doua falii, pe care s-au format, de altfel, cele doua prelungiri ale salii.
Pestera se poate vizita. Intrarea este mai dificila fiind un mic aven cu o adancime de 7 m, care se poate cobora cu ajutorul unei corzi.
Peștera Fușteica, Isvarna
Intrarea ei se află aproximativ în centrul satului Isvarna, peste drum de clădirea căminului cultural.
Se pătrunde printr-o deschidere orientată înspre est destul de largă (3/5 m), situatăla baza unui perete de calcar. Unica galerie care porneşte de la această deschidere continuă înspre sud-est pe o lungime de 516 m.
Pereţii şi tavanul sînt acoperiţi cu scurgeri şi stalactite, înspecial în a doua jumătate a peşterii, unde apar şi discuri. Fiind locuită tot timpul anului de lilieci, peştera este relativ bogată în guano, dar în perioadele cu ploi abundente acesta este spălat de pe podea.
Este o peşteră caldă (9,5°C în aer la 10 septembrie 1965), destul de umedă şi parcursă decurenţi de aer. Aceştia pătrund prin ramificaţia stîngă de la capătul galeriei, ceea ce indică o legătură a peşterii cu exteriorul şi prin acest loc.Resursele trofice sînt foarte bogate şi constau aproape în întregime din guano. Fauna estedestul de bogată iar dintre speciile găsite cele mai multe sînt guanofile şi aparţin în special acarienilor, colembolelor, dipterelor şi coleopterelor. Există aici şi trei specii troglobionte: Sophrochaeta subaspera, Duvalius spinifer.
Primele două au devenit extrem de rare. Există o foarte bogată asociaţie parietală şi în cadrul acesteia merită amintite cele două specii de păianjeni, Nesticus cellulanus, care predomină înspre interior, şi Meta merianae, ai cărei coconi albi, rotunzi şiaplatizaţi se văd peste tot lipiţi de pereţi înspre deschidere.
Este o peşteră uşor de parcurs. Sînt necesare mijloace de iluminare. Nu serecomandă vizitarea în perioade de ploi abundente.
Peștera Lazului, Padeș
La gura pesterii se poate ajunge (pe jos) si daca traversam Motrul Sec pe o punte in sat si urmam apoi malul drept, pe terasamentul bine conturat al fostului tren forestier.
In aceasta zona am regasit si cativa zeci de lilieci, suspendati in tavanul (jos) al galeriei, fiind intrati deja in hibernare.
Galeria continua fiind destul de usor de parcurs. Alterneaza sectoare orizontale cu unele puternic descendente, ramuri ale altor sifoane. Planseul este acoperit pe spatii extinse cu nisip si pietris, semn clar al curgerii aproape permanente a apei. Am si intalnit rauletul subteran in doua locuri, fiind nevoiti sa mergem si prin apa pentru cativa metri. Adancimea apei nu depasea 50 cm in aceasta perioada.
Spre partea finala, galeria se ramifica in mod evident, cele 2 ramuri pornind aproape in directii opuse (180 grade deschidere). Spre dreapta, se merge pe o diaclaza inclinata care se transforma apoi brusc intr-un tunel format sub presiune, inalt de circa 50-60 cm si lat de vreo 1,5m care ne obliga la un taras pe un pat de bolovani de circa 20 de metri. La capatul culoarului, ajungem intr-o salita inchisa, in care regasim paraiasul subteran ce iese de sub un perete.
Ramura din stanga coboara ajungand destul de repede (50-60m) la un sifon colmatat, care pune punct explorarii.
Cea mai frumoasa concretiune a pesterii este situata in prima jumatate si o regasim imediat dupa ce galeria coteste brusc la dreapta, fiind reprezentata de un mic bazin, impartit in zeci de mini-gururi, cu scurgeri omogene spre planseu.
In concluzie, explorarea Pesterii Lazului este destul de facila. Ea necesita insa un minim de conditie fizica, pentru depasirea aglomerarilor de bolovani si urcarii unor praguri. Explorarea trebuie in mod clar facuta in perioade de seceta cand apele se retrag din cele mai joase galerii, in caz contrar sifoanele fiind inecate si traversarea lor, imposibila.
Peștera Martel, Padeș
Peștera-Aven din Cioaca Brebeneilor, Padeș
Pestera Cioaca cu Brebenei este situata in nord-estul muntilor Mehedinti, din apropierea satului Closani. Accesul la pestera se face pe drumul ce urca de la Pestera Closani la varful Piatra Mare a Closanilor.
Pestera Cioaca cu Brebenei este descendenta, fosila, este calda (11 grade Celsius), si are un decor de concretiuni de mare valoare (cristale de calcita pura), fiind ocrotita in acest sens.
Este o pestera mica, de numai 85 m lungime. Incepe cu un aven de 6 metri si continua cu o panta de grohotis ce conduce intr-o sala alungita in care din partea opusa, coboara o alta panta de fragmente de calcar desprinse de pe tavan. Apoi, o ultima portiune descendenta rasuceste galeria inspre vest si se termina cu scurgeri masive de calcit, care au inchis orice posibilitate de continuare. Peretii galeriei si fragmentele de calcar desprinse de pe tavan. Apoi, o ultima portiune descendenta rasuceste galeria inspre vest si se termina cu scrugeri masive de calcit, care au inchis orice posibilitate de continuare. Peretii galeriei si fragmentele de calcar de pe podeaua salii sunt oarte bogat ornamentate cu formatiuni coraliforme. Dar, pe langa aceste formatiuni, o impresionanta si bizara impletitura de delictite acopera circa 2 m patrati din tavanul ultimei portiuni a golului subteran, conferind Pesterii-aven din Cioaca cu Brebenei statut de unicat, deosebind-o de toate celelalte pesteri din tara noastra.
Peștera-Aven din Foeroaga Îngustă
Este sapata in masivul Piatra Mare a Closanilor, la locul denumit „Foeroaga ingusta” la 800 metrii altitudine.
Se coboara prin deschiderea relativ ingusta a avenului, situata pe o panta cu grohotis si dupa 36 m pe verticala se ajunge pe virful unui con imens de sfarimaturi, gros de aproape 6 m, care se intinde mult in Sala Mare. Reteaua de galerii si culoare care se desfac din baza avenului este fosila, suborizon-tala, dezvoltata pe diaclaze si fete de strat avind o lungime de 200 m. Ea incepe cu o sala mare sapata aproape in intregime pe fata de strat.
Din aceasta, catre est se poate ajunge intr-o alta sala, Sala Mica. Tot din Sala Mare si tot inspre nord-est se detaseaza un culoar ingust, care a fost partial explorat. inspre sud se desface Culoarul cu Luminari, separat in doua de o strimtoare, in care pot fi admirate stalagmite-luminari ce ating si 3 m. Peretii avenului sint umezi, iar cei ai Salii Mari si Salii Mici sint acoperiti cu mondmilch, scurgeri albe si lame. Cei mai impodobiti (cu scurgeri, draperii, stalactite, formatiuni excentrice, tufe de cristale si coralite) sint peretii si plafonul Culoarului cu Luminari.
Planseul Salii Mari este in mare parte acoperit de conul de grohotis, iar in rest este calcitic (cu gururi si stalagmite) sau acoperit cu argila. Pe Culoarul cu Luminari, ca si in Sala Mica, planseul este stalagmitat si prezinta coloane foarte frumoase, gururi cu apa, lacuri mici, domuri si stalagmite-luminari.
Peștera-Aven din Sohodoalele Mici, Padeș
Pestera aven din Sohodoalele Mici se deschide in platoul dolinar al Masivului Sohodoalele Mici, la o altitudine de 540 m, pe versantul drept al vaii Motru Sec.
Pestera aven din Sohodoalele Mici este cunoscuta si sub denumirea de Pestera lui Arion Arjocu.
Este o pestera de dimensiuni medii, avand o lungime de 220 m si o denivelare totala de 35 m. Din dolina patrundem cu ajutorul unei corzi sau mai bine al unei scarite, amarate de unul din fagii de la marginea dolinei, intr-o palnie ce ne conduce intr-un put de 10 m adacime. La baza acestuia se afla o acumulare de bolovani si material vegetal sub forma unui con de acumulare, pe panta caruia putem cobori in doua directii. Mergand mai intai pe ramura estica, patrundem dupa un scurt taras intr-o galerie spatioasa, care are in tavan cateva hornuri inalte. Galeria are 35 m si spre capat prezinta mai multe diverticule. Sutem intr-o incapere frumos concretionata, cu gururi, scurgeri parietale, stalactite si stalagmite. Remarcam dintre formatiuni stalactitele fistulare transparente si albeata de zapada a unor cruste de mondmilch.
Revenind la baza putului de acces putem intra pe ramura vestica. Aici un culoar descendent, cu multe prabusiri, ne conduce dupa 10 m intr-o sala spatioasa, lunga de 20 m si lata de 3-5 m, cu mai multe diverticule. Unul dintre aceste diverticule se dezvolta pe o diaclaza si gazduieste un frumos lac cu apa limpede si adanca de l-2 m.
In podeaua unui alt diverticul se deschide un put ce coboara, tot mai ingust, circa 10 m, si exista presupunerea ca ar comunica cu reteaua de galerii a Pesterii Lazului, care se dezvolta dedesubt. Elementul cel mai interesant din punct de vedere peisagistic il constituie concretiunile masive de calcit si mondmilch, lungi pana la 2 m, indeosebi stalactite, stalagmite si cruste.
Un frumos planseu stalagmitic, de forma curbata, inchide sub el o mica pestera in pestera. Stalactitele din aceasta parte sunt net deosebite ca morfologie de cele din ramura estica, ale prezentand suprafete septale poliedrice (stalactite cu fatete, stalactite „zgribulite”), a caror geneza este legata de realizarea in subteran, in anumite perioade, a unor temperaturi negative.
Nu este exclus ca existenta presupusei legaturi prin putul de 10 m sa fi favorizat o circulatie a aerului rece din timpul iernii.
Pentru coborarea avenului este necesara o coarda de 15 m sau o scarita speologica.
Peștera Cloșani, Padeș
Pestera Closani este situata in partea de nord a Muntilor Mehedinti (satul Closani, comuna Pades, judetul Gorj – langa Baia de Arama), in triunghiul de calcare jurasic-cretacice ale carui laturi le formeaza Motru Mare si Motru Sec, iar baza – creasta Pietrei Mari si a Pietrei Mici a Closanilor.
Pestera este usor de parcurs, necesita mijloace de iluminare si eventual echipament de protectie. Fiind insa ocrotita si partial amenajata pentru cercetari de biospeologie si geofizica, nu poate fi vizitata decit cu aprobarea C.M.N. si a Institutului de Speologie si in prezenta ghidului (administratorul Statiunii speologice de la Closani, F. Argintaru).
Este o pestera fosila formata din doua galerii cu o lungime de 1100 m. Se patrunde printr-o deschidere relativ mica, orientata inspre est si se merge citiva metri aplecat, pina dincolo de poarta metalica. Apoi tavanul se mai inalta si dupa vreo 15 m se poate inainta spre Galeria Ghica sau, la stinga, spre Galeria cu Apa. Daca se merge in ultima galerie, se coboara citeva trepte de ciment, apoi pe o scara metalica 8 m. De la baza scarii, in stinga se poate merge pina la un zid care protejeaza capatul sudic al galeriei, amenajat pentru diferite cercetari de biospeologie. In dreapta, galeria continua mai mult de 400 m. La tot pasul se observa scurgeri parietale masive, valuri, coloane, stalagmite, stalactite, discuri etc. Datorita acestui proces intens de concretionare, galeria este ingustata in mai multe locuri. Dupa aceasta portiune initiala se ajunge intr-o salita mai putin concretionata, cu argila si putin guano pe jos, apoi in zone mai largi sau mai inguste, cu tavanul destul de inalt, pina la un zid incomplet cu o poarta de lemn. inaintea acestui zid, in stinga, se afla o a doua portiune amenajata pentru cercetari de biospeologie. Mai departe, se vad inca doua astfel de amenajari, dupa care apare un al doilea zid cu o poarta tot de lemn, dar inchisa. De aici incolo galeria continua cu bazine cu apa si zone uscate, cu planseul in cea mai mare parte de calcita si foarte multe formatiuni pe tavan, pereti si planseu, pina in zona de fund, unde aparatura instalata de Centrul de geofizica al Observatorului astronomic din Bucuresti inregistreaza continuu mareele terestre. Pe tot parcursul acestei galerii a laboratoarelor se merge pe un trotuar de ciment. Revenind la scara, urcam si continuam drumul in cealalta galerie, mai intii printre coloane, stalactite si stalagmite groase, apoi tiris printr-un tunel artificial de citiva metri, care a fost sapat in 1960 cu ocazia unor filmari. La capatul tunelului exista o alta poarta metalica, dincolo de care se inainteaza pe o portiune cu tavanul destul de jos si plina de coloane si stalactite pina la un put de 4 m, in care se coboara cu ajutorul unei scari metalice. La baza putului se afla cea de a doua galerie, Galeria M. Ghica, mai lunga decit prima (are 700 m lungime) si oarecum diferita, avind mai multe portiuni cu argila, mai putine bazinase cu apa, foarte multe helictite pe pereti si o zona imensa de bazine seci sau cu apa cu marginile si fundul pline de cristale mari. La dreapta incepe o zona foarte frumos concretionata, dar cu planseul acoperit nu numai cu calcita, ci si cu argila si guano. Urmeaza o zona cu argila in masa careia exista o multime de strate de cristale alternind in profunzime cu strate de argila, apoi o zona cu gururi, bazinase cu apa si formatiuni cristaline, o zona cu nisip si, in sfirsit, in fund se afla o alta zona cu o multime de formatiuni cristaline, dar mai greu accesibila. Pe parcursul Galeriei M. Ghica nu exista o poteca de ciment, iar zonele inguste sint mai rare.
Este o pestera calda (11,3°C in profunzime), foarte umeda si lipsita de curenti de aer.
Ca geneza, ultimele cercetari indica Galeria cu Apa ca fiind sapata de catre apele Vaii Motru Mare care se scurgeau in trecut pe Valea Izvorale, iar Galeria Matei Ghica, de catre cele ale Motrului Mare.
Prin bogatia si varietatea formatiunilor de calcita, Pestera Closani este cea mai frumoasa si, din multe puncte de vedere (cum ar fi cel cristalografie sau cel biospeologic), cea mai interesanta pestera din tara.
O prima descriere (sumara si partiala) a acestei pesteri, cunoscuta si sub numele de Pestera Mare de la Closani sau Pestera lui Tudor Vladimirescu, a fost publicata de C. N. Ionescu in 1913. In 1951, P. A. Chappuis si A. Winkler au dat o descriere mai ampla, dar tot partiala, in seria a 8-a din „Enumeration des grottes visitees’. Ambele publicatii se refera numai la Galeria cu Apa, cunoscuta de foarte multa vreme. In 1959, Speologul M. Ghica descopera o mica deschidere la partea superioara a peretelui putului cu care incepe Galeria cu Apa, prin care, strecurindu-se, ajunge sa descopere a doua galerie a acestei pesteri, mai lunga si mai frumoasa. Descrierea ambelor galerii, insotita de o schita, a fost publicata de V. Decu si M. Bleahu in 1967.